Documentare
De-a lungul istoriei, filmele documentare au fost o parte importantă a filmului. De fapt, ele sunt unul dintre cele mai vechi genuri de film. Documentarele sunt folosite în școlile din întreaga lume pentru a prezenta copiilor diferite subiecte. Sunt proiectate și la festivaluri de film din întreaga lume. În ciuda popularității lor, realizatorii de documentare s-au confruntat cu mai multe provocări.
Documentarele sunt considerate non-ficțiune, deci sunt supuse cenzurii. În timpul regimului comunist în România, realizatorii de documentare au fost interziși. Motivele pentru aceasta au fost complexe, dar au fost adesea legate de imaginea regimului.
Mulți realizatori de documentare contemporani s-au dedicat expunerii corupției în țara lor de origine. Realizatorii de documentare au putut profita de platformele de social media. Acest lucru a dus la o distribuție sporită. De asemenea, aceste platforme au făcut ca filmele documentare să ajungă mai ușor la un public mai larg.
Cel mai comun stil de documentar este unul expozitiv. Este cea mai directă formă de povestire documentară. Acest tip de documentar folosește de obicei o voce off pentru a vorbi direct cu publicul. În plus, este adesea folosit un ecran de titlu, precum și o narațiune vizuală.
Un stil de observație este, de asemenea, considerat a fi un documentar, dar nu este neapărat cel mai direct mod de a spune o poveste. Aceste documentare încearcă să observe în mod spontan un subiect, evitând în același timp reconstituiri și dialoguri post-sincronizate. Ei încearcă, de asemenea, să dezvăluie un caracter uman și condiția umană.
Un exemplu de acest tip de documentar este Voyage of Time a lui Terrence Malick. Conține o narațiune, dar cea mai mare parte a filmului este alcătuită din imagini. Este unul dintre cele mai originale documentare vizionare.
Unele documentare au reușit să câștige succes comercial. Exemplele includ March of the Penguins, An Inconvenient Truth și Super Size Me.
Filme de lung metraj
În ciuda începuturilor lor sumbre, cinematografia românească s-a bucurat de succes la nivel mondial în epoca post-comunistă. Filmele lor au câștigat premii la festivaluri, inclusiv Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes 2008. Ei au o reputație de conținut serios, provocator. Ele sunt, de asemenea, cunoscute pentru utilizarea lor lungi. Romanii aleg sa caute pe google filme online 2022 unde au la dispozitie multe opere vizuale.
Industria cinematografică românească era practic inexistentă în 1948. La începutul Războiului Rece, însă, mai existau ceva producție de film în țară. Aceste filme erau în principal străine, iar 60% dintre ele erau din națiunile Pactului de la Varșovia.
Prima proiecție cinematografică din România a avut loc în 1896. Aceasta a avut loc la o proiecție găzduită de ziarul de limbă franceză L’Indépendance Roumanie. A urmat o proiecție de filme de către angajații fraților Lumiere. Aceste filme au fost o noutate.
În primele zile ale industriei cinematografice românești, filmele erau destul de scurte. Realizatorii de film au folosit filmări lungi ca mijloc de transmitere a realismului psihologic. Ele au indicat, de asemenea, o reacție colectivă împotriva trecutului opresiv.
Industria cinematografică a fost influențată de Franța, care a exercitat o mare influență asupra filmului românesc. În această perioadă filmele românești au devenit cunoscute pentru realismul lor psihologic. Au fost comparați cu Noul Val ceh de la sfârșitul anilor 1960.
Industria cinematografică românească a fost influențată și de Valul Negru din Iugoslavia. Aceste filme aveau un conținut provocator și erau considerate luptători de premii la festivaluri.
Industria cinematografică românească a suferit din cauza lipsei de resurse financiare. Actorii și regizorii au fost nevoiți să caute finanțare. Acest lucru a provocat, la rândul său, o scădere a calității filmelor. A existat și o lipsă de materiale și inovație în industrie.
Industria cinematografică românească a crescut odată cu scăderea taxelor de import. Filmele difuzate la televizor erau și ele străine. Dar aceste filme au fost vizionate de un public mult mai larg.
Filme realiste socialiste
În prima jumătate a secolului al XX-lea, Uniunea Sovietică a dominat lumea artei. Acest lucru s-a reflectat în mai multe moduri, inclusiv apariția picturii socialiste realiste. Influența sa a ajuns în toată Europa de Est.
Arta realistă socialistă a reprezentat adesea lideri neînfricat, țărani bine hrăniți și exploratori legendari. A încorporat, de asemenea, opera scriitorilor de realism literar, precum Anton Cehov. În 1934, la Congresul Scriitorilor Sovietici, realismul socialist a fost aprobat oficial ca politică a guvernului. Aceasta însemna că toată arta creată după această dată trebuia să urmeze principiile mișcării.
Artiștii realiști socialiști au început, de asemenea, să folosească fotografia pentru a descrie viața oamenilor din URSS. Ei foloseau adesea un prim-plan clar. În prim plan erau înfățișate fețele strălucitoare ale lucrătorilor eliberați.
În timp ce conceptul de realism socialist nu a fost aplicat universal în întreaga Uniune Sovietică, a fost aplicat în mod activ de guvern după 1934. Pentru a crea artă pentru guvern, artiștii au fost forțați să creeze imagini pozitive de propagandă ale liderilor sovietici și icoane culturale.
Asociația Artiștilor din Rusia Revoluționară a fost una dintre cele mai importante organizații ale mișcării. A fost fondată în 1922 și s-a ramificat în Moscova. În 1932 a fost înființată Uniunea Artiștilor din URSS. Acest grup a înlocuit organizațiile artiștilor independenți.
În 1934, Maxim Gorki s-a adresat Congresului Scriitorilor sovietici și a sunat în apel la realismul socialist. El a afirmat că arta creată de regimul comunist trebuie să fie „tipică”, adică trebuie să fie reprezentativă pentru popor.
Lucrarea lui Gorki nu a fost neapărat realistă în stil. A fost un produs al credinței sale că lumea reală a oamenilor era bazată pe opresiunea economică și că arta era un tărâm al îngăduinței burgheze.
Satiră
Fie în cinema, jocuri video sau literatură, satira este un instrument valoros. Ea caută să expună problemele care afectează societatea noastră. Este o lentilă critică prin care putem examina evenimentele actuale și putem recunoaște utilizările avansate ale ironia în mass-media.
Realizatorii de film din Noul Val din România tind să se concentreze pe disfuncționalitățile socio-politice, sistemele de sănătate suprasolicitate și conflictele în familie. Filmele lor oferă satire ale vieții sub dictatura lui Ceaușescu. Aceste filme prezintă adesea un umor negru necruțător. De asemenea, tind să fie un naturalism minimalist bazat pe dialog.
Unele dintre cele mai satirice filme produse în timpul Noului Val al României sunt regizate de Radu Muntean, Cristi Puiu și Corneliu Porumboiu. Toți acești trei regizori au găsit noi niveluri de inteligență și perspicacitate în munca lor.
Cel mai recent film al lui Muntean se numeste Intregalde si are la baza povestea adevarata a unor oameni blocati in noroiul unei paduri romanesti. Filmul riff-uri pe paiul perpetuu scurt al destinului istoric. Filmul are și răufăcători discutabili.
Filmul lui Jude este și o satira asupra societății românești. Filmul este răutăcios și puțin dezordonat. Prezintă imagini sexuale grafice și observații în stil documentarist. Filmul a câștigat un Urs de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Berlin 2021. De asemenea, a câștigat cel mai bun regizor la Festivalul Internațional de Film de la Berlin 2015.
Este un film bun, dar îi lipsește empatia. Filmul nu oferă un final logic. Începe ca un calvar care zgârie capul și devine treptat o satira hilară asupra politicii românești.
Filmul are, de asemenea, videoclipuri de arhivă care arată bărbați albi care pozează cu femei negre goale. Aceste videoclipuri sunt însoțite de text. Aceste videoclipuri și texte evidențiază acțiunile regresive ale militarilor și ale bisericii ortodoxe.
